Din volum, pasaje din capitol 1:
”România în care creștea viitorul actor Călin Nemeș era o țară de peste patru decenii dominată de un regim dictatorial, comunist, cu omniprezenta Securitate, poliția politică a regimului, de veghe să nu apară o disidență serioasă care să conteste regimul de cult al personalității tot mai aberant.. Anii de tinerețe ai viitorului actor au fost cei mai duri din România comunistă. Anii 65-70, mai liberali, primii cinci ani ceaușiști, erau deja istorie când Nemeș începea să înțeleagă ce se petrece în jurul lui. Penuria de produse de bază se instala tot mai tare începând cu anul 1980 mai ales, datorită deciziei aberante a lui Ceaușescu de a plăti integral datoria externă, într-o încercare disperată și absurdă de a rămâne cât mai independent economic de marile puteri. La fel ca majoritatea românilor, și Nemeș resimțea acut nu doar penuria ci, mai ales, lipsa de libertate. Pentru un spirit de artist, asta era ceva mai rău ca lipsa mâncării, a căldurii, a produselor. Mai rău ca asta nu se putea iar Nemeș resimțea, alături de tot mediul cultural, cenzura și presiunea partidului comunist în cultură dar și în viața de zi cu zi. Și lipsurile materiale l-au afectat pe viitorul student la actorie. Călin Nemeș provenea dintr-o familie fără mari posibilități.
„A dus-o greu, foarte greu, puțini știu asta. El când s-a întors din armată a dormit o perioadă în gară dar apoi a primit o locuință de la părinți, în curte comună, dar era vai de mama ei, era pe Moților 91, și s-a mutat acolo până după Revoluție”, își amintește unul din cei mai buni prieteni ai său, Valentin Mălăescu, la rândul lui actor, jurnalist mult timp după Revoluție, de profesie inginer.
Anii 80 la Cluj
Clujul anilor 1980 nu se deosebea cu nimic de situația din România. Era cenușiu, controlat de Partid și Securitate, cu magazinele mai mereu goale. Cum se știe, ultimul deceniu comunist a fost caracterizat de o profundă criză economică, o penurie gravă de produse de bază. Tot ce se producea se exporta la comanda „tovarășilor”. Așa se întâmpla și la Cluj, oraș vechi, universitar, dar în care partidul a construit platforma industrial intitulată Combinatul de Utilaj Greu ( C.U.G.) care va avea un rol important în Revoluția anticomunistă clujeană. 25.000 de clujeni au lucrat la CUG, majoritatea proveneau din mediul rural. Muncitorii locuiau în cartierele ”dormitor” Mărăști și mai ales Mănăștur, după anul 1970. În afară de CUG, mai existai și alte fabrici, ”Metalul Roșu”, ”Tehnofrig”, ”Terapia”, „16 Februarie”, ”Electrometal”, cooperative meșteșugărești cum ar fi ”Arta Jucăriilor” , ”Mobilă și jucătorii”, ”Igiena” și multe altele. Vechiul Heidelberg românesc a fost industrializat de comuniști.
Epoca de Aur
Uitarea se așterne ușor peste ani, iar 30 de ani sunt o generație. Tinerii de acum au informația la un click distanță dar o discuție cu ei vădește că știu puține despre ”Epoca de Aur”. Uitarea se așterne și asupra împrejurărilor care au condus la Revoluția anticomunistă. Prea des auzim nostalgici care spun că a fost bun comunismul, marxismul, de aceea este important să rememorăm.
Cota de benzină
În „Epoca de Aur„, cum a denumit-o cuplul Ceaușescu, ani de deplin cult al personalității, ultimii 10 ani comuniști, datoriile externe se plateau și în petrol ca urmare benzina a fost sever raționalizată. Cota pentru un autoturism era la Cluj-Napoca…de 20 de litri pe lună. Se ajunsese la un absurd ieșit din comun din această cauză. Într-o duminică circulau autoturisme cu număr par în cealaltă duminică cu număr…impar!.
În București, de exemplu, benzina nu era pe cartelă iar pentru a face rost de ea se stătea la coadă și trei zile. De aceea, portbagajele românilor care călătoreau prin țară cu celebrele Dacii erau pline de canistre cu benzină obținute cu greu. Unii își depozitau canistrele pe balcoanele locuințelor când nu călătoreau.
Criza de alimente
Nu doar benzina sau energia electrică și termică erau raționalizate în ”Epoca de Aur„ ci și… alimentele. Absurdul ceaușist a fost dus la extrem. Criza de alimente a „alimentat” nemulțumirea populară. Situația era tot mai tensionată. Mâncarea era oferită pe cartelă. De exemplu, un clujean avea ca rație lunară 5 ouă, 100 grame de unt, ½ kg carne, ½ kg carne porc, ½ litru de ulei.
Iar rația de pâine în țară era de 350 gr/persoană/zi pe cartelă.
Totul era bazat pe o invenție ceaușistă: Legea Alimentației Raționale, elaborate de medicul personal lui Nicolae Ceaușescu. Magazinele arătau în ultimul deceniu ceaușist sinistru: cvasigoale, doar cu creveți, celebrii „adidași” adică copite de porc în loc de carne, sau diverse conserve fără gust. Excepție făceau conservele de fasole cu costiță, rare și ele. Această politică de stat a dus la furturi masive în mediul rural din CAP-uri, la o agricultură de subzistență masivă iar la oraș la celebra„ descurcăreală„ ajunsă în proporții de masă, unde orășeni „abili” se „descurcau” cu ajutorul ”pilelor, cunoștințelor, relațiilor-PCR„. Procurarea de alimente a devenit obsesie națională. Cozile erau enorme înainte de marile sărbători. La Cluj-Napoca, oraș cu o fabrică de tradiție de bere, URSUS, cozile erau întinse pe sute de metri pentru câtvea sticle sau o ladă de bere de Crăciun sau Revelion.
Procurarea alimentelor era o obsesie zilnică și exceptându-i pe privilegiații sistemului, nomenclaturiștii Partidului Comunist Român, Miliției și Securității, fiecare român petrecea zilnic ore întregi la diferite cozi, pe orice vreme. De aici și denumirea de „generația de sacrificiu” sau ”generație cu cheia la gât”. Părinții își trimiteau copii la cozi cu cheia la gît iar după ce reveneau de la servici, cînd încă „nu s-a băgat” marfa căutată, îi înlocuiau la cozi pe copii. Situația devenise umilitoare la scară națională și de nesuportat. Vara, în vacanță, la mare, pe Litoral să găsești o sticlă de Pepsi sau Coca Cola era o adevărată reușită, aproape miraculoasă. La fel iarna, cu portocalele sau bananele. Ultimele, verzi, erau puse pe hartii sus pe dulapuri ca să se coacă și de obicei în ajun de Crăciun erau devorate. Românii, cu ingeniozitatea lor recunoscută, au început să inventeze surogate: nechezol în loc de cafea și diverse ”poșirci„ în loc de băuturi alcoolice bune. Până și berea care se servea la restaurantul Ursus din centrul Clujului sau la terasa Chios era înjumătățită cu apă. O halbă costa 6 lei.
Cultul personalității
Ceaușescu nu a mai suportat ca România să fie penalizată la creditele externe contractate în anii 70, tot de către el, cel care ajunse la putere în 1965, după moartea primului dictator comunist, Gheorghe Gheorghiu-Dej .
În 21 martie 1989, la sedința Comitetului Politic Executiv (CpEx) al Partidului Comunist Român (PCR), de la Sala Palatului, din București, dictatorul Nicolae Ceaușescu anunța, fără să pună pe ordinea de zi, că „azi dimineață am dat banii pentru ultima tranșă din datoria externă. În 1980, România avea 11/12 milioane de dolari, iar la început de 1989 mai aveam 1, 15 miliarde de dolari datorie, azi am achitat ultimii 137 de milioane de dolari, și cu aceasta datorita bancară și de stat a fost achitată complet”.
În 1981/82 România intrase în incapacitate de plată, pentru că scadențele la rate s-au suprapus fiind programate greșit. Cu bani occidentali s-au ridicat marile combinate energoface, marile complexuri industriale comuniste, cu bani, împrumutați de România de pe piețele externe, de la ”dușmanul imperialist-capitalist”. Enervat de penalități la credite, regimul Ceaușescu a declanșat plata în avans a datoriei și, implicit, supunerea unei populații la un deceniu groaznic de penurii. Pentru el, penalitățile au însemnat un afront, o pierdere de independență și de suveranitate națională. Economia României a înregistrat un șoc. Iar cel care a suferit a fost…poporul roman nu nomenclatura, nu comuniștii deși PCR figura cu 3,5-4 milioane de membri în decembrie 1989, când regimul a căzut.
Din 1982 a început raționalizarea energiei electrice, apoi alte restricții în lanț, la apă caldă, energiei electrică și termică. Ani negri care au dus la capătul răbdării populația. Au făcut ca mămăliga românească să explodeze.
În ciuda scăderii dramatice a standardului de viață a românilor, cultul personalității ”tovarășului” și „tovarășei”a ajuns la paroxism. Propaganda îl glorifica pe conducător și cenzura înăbușea din fașă orice încercare de liberalizare. Aceasta a dus la fenomenul ”șopârlelor” adică la criticarea cu abilitate a regimului prin poezii, spectacole, concerte, unde se introduceau ”șopârlele”, adică aluzii clare la dictatură. Au plătit pentru asta mulți artiști, inclusiv prin melodii cenzurate, cum au fost cazul melodiei intitulate ”Canarul”, al trupei Phoenix sau cu dreptul de a publica interzis, cazul, în trei rânduri, a poetei Anei Blandiana dar nu numai.
Cultul personalității, compus din defilări faraonice de 23 august, de ziua dictatorului și manifestări propagandistice în care era lăudată familia dictatorială, așa cum au fost Serbările Scânteii Tineretului sau Cenaclul Flacăra au dus la paroxism lauda la adresa regimului comunist pe fondul unor privațiuni tot mai drastice: cenzură, lipsa libertății de circulație în exterior, unde se ieșea doar cu aprobare de la Partid și de la Securitate, penurie de alimente și energie, lipsa libertății de expresie, frică generalizată de a-ți spune opinia în societate.
Recitator de calitate, Călin Nemeș a activat o scurtă perioadă de timp la Cenaclul Flacăra dar nu a fost unul din componenții determinanți ci o apariție meteorică. Șopârlele anti regim erau strecurate mai degrabă în cenaclurile clujene ad hoc pe care Călin Nemeș le organiza cu alți intelectuali clujeni în căminele studențești.
”Nemeș era un recitator bun, foarte bun, mare uneori, de regulă avea poezii în repertoriu pe care le regăseam ulterior la Florian Pittiș. Avea poezii care îi plăceau teribil, care le recita și Pittiș, cum erau cele scrise de Radu Stanca. Călin a trecut și prin Cenaclul Flacăra, a umblat o vreme cu ei, a recitat dar nu mult. Recita acolo poezia lui Adrian Dohotaru, chiar așa se numea Cenaclu„, își amintește Valentin Mălăescu.
Călin Nemeș și boema clujeană în epoca comunistă
Clujul anilor 80 avea cinci localuri care definesc ceea ce se poate numi boema clujeană, diferite între ele. Cele mai importante era renumitul triunghi format din restaurantul Pescarul, celebra cafenea a Tineretului, cum era denumită oficial dar care a fost poreclită Arizona și braseria Hotelului Continenal. Cei care frecventau aceste trei localuri asiduu numeau zona Triunghiul Bermudelor, o denumire mai puțin uzitată. Te puteai „pierde„ oricând printre cele trei localuri, unde Călin Nemeș petrecea cu prietenii săi. La televiziune era doar propagandă, la radio de cele mai multe ori propagandă deși radioul era un pic mai liber iar presa cotidiană era de necitit. Astfel că intelectualii români dar și o mare parte din populația mediu educată s-a refugiat în lectură și în ascultarea „radiourilor dușmănoase” Europa Liberă și Vocea Americii, incomode pentru regim, de aici și atentatul produs de Carlos Șacalul asupra Europei Libere la Munchen.
Alte două locuri importante ale boemei clujene era cafeneaua Croco, în Piața Păcii (actual Lucian Blaga) și restaurantul cu terasă de vară Boema, unde concerta deobicei trupa rock Semnal M, cu separeuri elegante, retrase, dar ultracentrale. Boema era renumită intimidate dar și pentru mâncarea care se servea, și în acele condiții de penurie cum era ultimul deceniu comunist. Separeurile de la Boema cum erau și cele de la Casino, din Parc, care erau din vegetație, erau celebre în Clujul de atunci.
„Atunci făceai cunoștință cu cineva, apoi apoi acel cineva îți făcea cunoștință cu altcineva, „haita” se mărea și ne delimitam clar de „turmă”. Locurile de întâlnire diurnă erau Arizona, Croco, Pescarul sau Trei Păduchi zis și Tripă. Nemeș mai făcea niște făcea audiții în aer liber la Clubul Echinox, pe modelul Cenaclul Flacăra, dar mult mai elaborat și fără chestii patriotice ieftine, erau poezii pe care le spunea el și alții, concursuri haioase (stil cățărat în copac pentru recuperarea unui obiect), mai cânta trupa Bicolor, o trupă punk din Cluj. Ca să fiu sincer, la început nu am agreat stilul lui Nemeș, dar, după ceva vreme, mi-a deventi simpatic. Nemeș avea nevoie ca de aer de prieteni, avea un complex al singurătății și al neîmplinirii sociale pe care și-l rezolva când era înconjurat de prieteni. Era un bărbat frumos și avea o voce caldă și îndelung antrenată pentru dicție actoricească. Material o ducea foarte greu, de multe ori cerea câțiva bănuți ca să dea un telefon, spunea el, dar știam că vrea să-și cumpere mâncare. Cam tot ce făcea cultural era gratuit, lumea avea impresia că face bani frumoși, dar nu era așa. Îmi aduc aminte de minicenaclurile literare pe care le făcea în sălile de lectură ale căminelor”, povestește și profesorul de franceză, filologul Roland Szekely, student al lui Doina Cornea, urmărit de Securitate. Nechezolul era de altfel genul de cafea care se servea la Arizona, unde intelectualitatea clujeană își făcea veacul iar Călin Nemeș își avea ”cuibul„, sus la etaj. Atmosfera era una specială în acest …triunghi, Arizona, Pescarul, Braseria Conti. Pe lângă scriitorii Clujului și universitari ca Petru Poantă sau Ion Pop, erau și alte personalități și personaje care colorau amosfera, nu doar intelectuali. Își amintește jurnalistul și poetul Sorin Grecu, alt om al boemei de atunci: ”Cronicarul de artă Negoiță Irimie era mai popular la Conti și în zonă decât alții, fiind și autorul celebrei piese „La fereastra ta” de Semnal M. Stătea discret acolo ore în șir și nimeni nu-l tulbura, după cum în zonă trona Pais Miki Sr, Papazu, Brătescu, golanul care iubea doamnele Clujului datorită faptului că semăna cu Paul Newman, Bill Călugăru, pușcăriaș notoriu, celebrul pictor Cătănescu, cunoscut sub porecla ”Miau”, Gelu Măcelaru, care omorâse un om, Felix ”Hăndrălăul„, care vindea statui ale lui Avram Iancu, sau chiar nenea Iancu, fost jurnalist, care locuia desupra la Pescarul, și mulți alți ”briganzi”. Era o epocă. Nu putem să nu îi amintim și pe „cavalerul D Artagnan”, cu parpalacul său lung, de piele, șipcă și ochelari de aur, urmaș decrepit al fam. Banffy, spaima plasatoarelor de la Cinema Republica deoarece urca pe ecran și se duela cu personajele. Să nu mai zic de însuși Banffy Geza, profesorul și filosoful, care sclipea de talent și geniu, George Clod Gălățeanu zis și Regele Jaluzelelor, care arunca cu banii pe acolo – liber profesionist – care se pare c-a fost ”sinucis” deoarece înjura cu voce tare comunismul, Gelu Maco, antrenor de box și ”brigand”, sau Gelu ”Foame„, nebun sadea care îi prevenea pe toți asupra Securității”.
Aceasta era atmosfera de boemă pe care Călin Nemeș, actor mânuitor de păpuși la Teatrul ”Puck„ o frecventa asiduu. Din acest ”triunghi” boem a ieșit așadar Nemeș cu prietenul său, student la arte plastice, pictor Lucian Matiș și alți revoluționari chemați de cei doi pe 21 Decembrie 1989 ca să se solidarizeze cu Revoluția de la Timișoara. Călin Nemeș avea 27 de ani iar Matiș 29 de ani când au fost împuscați în Piața Libertății. Cei doi erau nedespărțiți de cele mai multe ori. Călin era în acel moment deja căsătorit cu Rodica Nemeș și avea o fetiță de un an, Patricia. Nemeș a supraviețuit dar Matiș a murit pe loc. A fost o drama peste care Călin Nemeș este posibilă să nu fi trecut și o posibilă cauză a sinuciderii sale de mai tărziu, din 1993. Clujul a fost primul oraș care s-a solidarizat cu Timișoara, dând tribut de sânge înaintea Bucureștiului dar mitingul eșuat al lui Ceaușescu din 21 Decembrie a fost și el determinant. ”
NOTE
REVOLUŢIA ROMÂNĂ DIN DECEMBRIE 1989. LOCURI, DATE, FAPTE. MIC DICŢIONAR, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2009, 642 p.
2. interviu privat cu Valentin Mălăescu
3. interviu privat cu Voichița Maiorescu
4. Dennis Delletant, ”Ceaușescu și Securitatea. Constrângere și disidență în România anilor 1965-1989”, Ed. Humanitas, București, 1998
5. ADAM BURAKOWSKI, ”Dictatura lui Nicolae Ceausescu 1965-1989. Geniul Carpatilor ”- editia a II-a revazuta si adaugita, Iași, 2016
6. Televiziunea Digi 24, canal propriu de youtoube, ”Adevarul despre revolutia din 89 – Partea I si II”, https://www.youtube.com/watch?v=BtV7DEl5zeg
7. Miruna Runcan, ”Discursul criticii teatrale în comunism. Fluctuantul dezgheţ 1956-1964”, Editura Tracus Arte, 2019.
8 interviu privat Valentin Malaescu
9 Emisiune Digi 24, ibidem
10. Vladimir Tismăneanu,”Stalinism pentru eternitate”, O istorie politică a comunismului românesc, Polirom, 2005; Stelian Tănase, ”Elite si societate. Guvernarea Gheorghiu-Dej 1948-1965”,București, Humanitas, 1998.
11. Doru Ionescu, ”Timpul chitarelor electrice. Incursiune în arhiva TVR”, București, Humanitas Educațional, vol 1, 2005.
11. Interviu privat cu Valentin Mălăescu
12. Petru Poantă, ”Clujul meu”, ediție integral, Cluj-Napoca, Ed. Școala Ardeleană, 2016. Ediția conține cărțile Anatomia unui miracol, cele trei volume din trilogia Clujul meu (Oameni şi locuri, Anii şaptezeci, Radiografii), dar şi Efectul Echinox sau despre echilibru.
13. Richard Cummings, ”Securitatea contra Europa Liberă”, București, Editura Adevărul, 2011 )
14. Despre Roland Szekely vezi articolul lui Valentin Șchiopu, ” Ultimul salut al unui student: “Pentru mine, e doamna Doina Cornea”, în siteul Pressone.ro