Cine a fost Călin Nemeș

A urmat Facultatea de Teatru din Cluj-Napoca, în clasa profesoarei Melania Ursu. Până în 1989 a fost angajat la Teatrul de Păpuși, ca actor-mânuitor păpuși. A primit roluri de figuraţie dar a jucat în spectacole cu actori mari la Teatrul Național în 1989. Era un animator de manifestări culturale, recitând poezii, monologuri şi organizând audiţii muzicale cu Beatles. Pe 21 decembrie 1989, în jurul orei 15:30-40, Călin Nemeş şi alţi circa 10 de tineri au ajuns în Piaţa Libertăţii , unde se afla un pluton de Armată, pentru „interzicerea căilor de acces spre zona centrală, în scopul protecţiei lucrărilor de artă, clădirilor instituţiilor administrative şi a obiectivelor comerciale, împotriva acţiunii posibile a unor grupuri de cercetare-diversiune sau teroriste străine ori provocatori la acte de vandalism”.

Grupul de tineri a început să scandeze lozinci de solidarizare cu orașul-martir Timişoara şi altele împotriva regimului comunist şi a dictatorului Nicolae Ceauşescu. Valeriu Burtea a dat ordin militarilor: „Împuşcaţi-i, că nu-s oameni!”.

Călin Nemeş a strigat atunci acestora, cu pieptul gol: „Trageţi, am o singură inimă!”, apoi s-a îndreptat către căpitanul Carp Dando, iscându-se o altercaţie. Militarii au deschis focul fără somaţie, bilanţul fiind de 13 morţi şi 28 de răniţi (între care şi Nemeş). Ulterior, a fost acuzat de Armată că se face responsabil pentru masacrul din ziua de 21 decembrie.

Refăcut după două luni de spitalizare, Călin Nemeş a contestat noua conducere a ţării, pe care o considera un regim neo-comunist și securist, şi a activat pentru aflarea adevărului despre Revoluţia din Decembrie 1989.

În 1991 a colaborat la albumul „Lanţurile” al formaţiei rock Krypton, care conţine compoziţii dedicate Revoluţiei. Călin Nemeş a realizat 14 recitative, intercalate între aceste piese.

Scârbit de situaţia politică postdecembristă, precum şi de apatia societăţii civile, actorul s-a spânzurat în podul casei sale în ziua de 8 iulie 1993.  Soția Rodica și fiica sa, de cinci ani, Patricia, au rămas fără soț și tată. Călin Nemeș a  fost declarat cetăţean de onoare post-mortem al municipiului Cluj-Napoca. O stradă din oraș îi poartă numele.

Sursa: Wikipedia și informații ale autorului

Foto: Arhiva Minerva. Călin Nemeș în 1990 în timpul unui miting anti FSN.